Prof. Dr. Carmen Dorobăț, despre HEPATITA de cauză necunoscută: ”Copilul, în ADENOVIROZE, prezintă febră, probleme digestive, vărsături, dureri abdominale, dar și somnolență”

Vineri, 29 aprilie 2022, în locația Asteri Medical Clinic Iași, prof. univ. Dr. Carmen Dorobăț, medic primar în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”  și dr. Cristina Hristodorescu, manager al Laboratorului de Investigații Medicale Praxis Iași, au vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre hepatita de cauză necunoscută, care a generat o îngrijorare tot mai mare atât în rândul părinților, cât și al specialiștilor în Medicină.

Ceea ce cred la această oră medicii este că la baza acestei hepatite de cauză necunoscută, manifestată la copii, ar sta un adenovirus.

 

”Cel mai consistent studiu a fost realizat în Regatul Unit,  pe 40 de copiii, și s-a constat că la peste 70% din ei s-a pus în evidență virusul. Se pare că în diverse zone ale globului, unde s-a încercat să se evidențieze cauza, tot adenovirusul, mai precis tulpina F41, ar fi cea care determină această afectare hepatică gravă.

Întrebarea fiecărui părinte și a fiecăruia dintre noi este cum se transmite această hepatită, pentru a ști cum să ne protejăm. Boala apare într-un interval scurt de timp, în diverse zone ale globului, depărtate geografic: America de Nord, Regatul Unit, Vestul Europei și Japonia, ceea ce înseamnă că este un agent infecțios care se transmite cu foarte multă ușurință, iar calea de transmitere cea mai ușoară este calea aeriană. În afară de calea respiratorie, trebuie să avem grijă la contactul direct, la obiectele pe care punem mână”, a spus prof. Dr. Carmen Dorobăț. 

 

ATENȚIONARE: ”se reiau cursurile în școli și grădinițe, iar fiecare părinte ar trebui  să fie responsabil, iar dacă copilul are probleme de sănătate, să  meargă să-l investigheze și să nu-l trimită la școală”

 

”De aceea, trebuie să fim atenți, să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, eventual să folosim și batiste de unică folosință. De asemenea, părinții trebuie să aibă grijă când merg cu copiii în zone aglomerate, în care nu cunosc starea de sănătate a celorlalți copii.

De luni, se reiau cursurile în școli și grădinițe, iar fiecare părinte ar trebui  să fie responsabil, iar dacă copilul are probleme de sănătate, să  meargă să-l investigheze și să nu-l trimită la școală.

Copilul, în adenoviroze, prezintă febră, mulți dintre copiii cu hepatită au prezentat mai întâi febră. În afară de febră, au prezentat și probleme digestive, vărsături, dureri abdominale, dar și somnolență. De asemenea, poate fi vorba de un debut cu icter, adică ochii se colorează în galben, iar urina este închisă la culoare”, a declarat prof. univ. Dr.  Carmen Dorobăț. 

Articol preluat de pe nesmoldova.ro.

Siteul folosește cookies pentru a asigura o exepriență optimă de utilizare.